Școala de Vară ORIGINI · 27-31 AUGUST 2026

Când identitatea profesională se întâlnește cu identitatea personală

Explorarea filozofiei de practică prin lentilele sinelui întreg.

20 credite CPR

Cursanți Origini & Membri ARAT

3.599 RON

economisești 300 RON

Publicul Larg

3.799 RON

economisești 200 RON

DESPRE

Școala de Vară ORIGINI

Școala de Vară ORIGINI este un spațiu de reflecție, explorare și dialog dedicat psihoterapeuților, consilierilor și profesioniștilor din domeniul relațiilor de ajutor care doresc să aprofundeze relația dintre identitatea lor personală și cea profesională.

În practica psihoterapeutică, nu lucrăm doar cu tehnici, teorii și metode. Lucrăm cu noi înșine. Modul în care ne înțelegem propria identitate, valorile, experiențele și istoria personală influențează profund felul în care ne întâlnim cu clienții noștri și felul în care ne construim filozofia de practică.

Întrebări esențiale

Tema acestei Școli de Vară invită participanții să exploreze întrebări esențiale:

  • Cum se formează identitatea profesională a psihoterapeutului?
  • Cum dialoghează aceasta cu identitatea noastră personală?
  • Ce rol au intuiția, experiența și procesele vii ale dezvoltării în practica terapeutică?
  • Cum putem integra teoria, experiența personală și relația terapeutică într-o filozofie de practică coerentă?

Locul de desfășurare: Vila Cașoca, loc. Siriu, jud. Buzău.

Cazarea se va face în camere duble.

Pentru mai multe detalii despre locație: https://pensiunea-vilacasoca.ro/

Tariful include:

  • cazarea în camere duble
  • mesele
  • participarea la Școala de Vară

Transportul dus-întors intră în responsabilitatea participanților.
Vila Cașoca pune la dispoziție meniuri configurate pentru orice restricție alimentară.

Cadrul Conceptual

Inspirat de modelul Triple Helix

Structura conceptuală a Școlii de Vară este inspirată de modelul Triple Helix (Stilman, 2022), un model care descrie dezvoltarea profesională ca rezultatul interacțiunii dinamice dintre mai multe dimensiuni ale sinelui și ale practicii. Acest cadru ne va ajuta să reflectăm asupra modului în care identitatea terapeutului se construiește și evoluează în timp.

În același timp, vom explora concepte precum:

⭐ Intuiția

(Berne, 1949-1962; Gibbons, 2026)

Capacitatea terapeutului de a percepe și înțelege procesele psihologice dincolo de ceea ce este explicit formulat, ca formă de cunoaștere relațională și experiențială.

🌱 Physis

(Berne, 1972)

Conceptul bernean care descrie tendința naturală a organismului uman către creștere, dezvoltare și integrare. Vom explora cum se manifestă această forță atât în procesele clienților, cât și în dezvoltarea noastră ca practicieni.

⊙ Sinele Întreg

(Aldridge 2021, Aldridge & Stilman 2024)

Sinele nu este o stare fixă, ci o integrare dinamică, în continuă evoluție — una care susține profunzimea contactului, acordajul relațional și o filozofie de practică mai coerentă și mai plină de sens.

Programul

Participanții vor avea ocazia:

01

să reflecteze asupra propriei identități profesionale

02

să exploreze relația dintre sinele personal și rolul profesional

03

să discute despre valorile și principiile care stau la baza practicii lor

04

să dezvolte o înțelegere mai profundă a propriei filozofii de practică

Programul va include prezentări teoretice, exerciții experiențiale, reflecții în grup și dialoguri profesionale, într-un cadru care susține curiozitatea, autenticitatea și gândirea critică.

Program

Joi · 27 august

12.00 – 17.00 · Check in

17:00 – 19:00 · Deschidere Eveniment

Vineri – Sâmbătă · 28 și 29 august

09:30 – 17:00

Duminică · 29 august

09:30 – 16:00

Luni · 30 august

09:30 · Mic Dejun și Check out

Formatori

Ghidați de cei care ascultă profund

Membruu1

Roxana Drăghici

PTSTA-P

Roxana Drăghici este PTSTA-P (formator și supervizor sub supervizare în analiză tranzacțională). Este licențiată în Marketing și Psihologie și deține o diplomă de Master în Psihologie Clinică.

Locuiește în București și lucrează ca formator, supervizor și psihoterapeut, colaborând cu persoane individuale și grupuri. A înființat Asociația Origini de Analiză Tranzacțională Relațională în cadrul căreia coordonează programe de formare de bază și cursuri de formare continuă în analiză tranzacțională.

Practica sa este ghidată de valori precum autenticitatea, responsabilitatea personală, respectul pentru ritmul fiecărui individ și încrederea în tendința naturală de creștere (physis). Este interesată de felul în care intuiția, experiența trăită și teoria se întâlnesc și se transformă reciproc într-o filozofie de practică personală.

Ca formator, facilitează procese de învățare experiențială, în care participanții sunt invitați nu doar să înțeleagă concepte, ci să le trăiască, să le chestioneze și să le integreze în propria lor identitate profesională. Creează contexte în care învățarea devine un proces reflexiv și transformator.

Bev formator

Bev Gibbons

TSTA-P

Bev Gibbons este TSTA-P (formator și supervizor certificat în analiză tranzacțională), domeniul psihoterapie. Este licențiată în consiliere integrativă și deține o diplomă de Master în Psihoterapie AT.

Locuiește în North Yorkshire, Marea Britanie, și lucrează ca formator, supervizor și psihoterapeut, colaborând cu persoane individuale, grupuri și organizații, atât în cabinetul său, cât și online. A lucrat mulți ani ca responsabil clinic (Clinical Lead) în psihoterapie, colaborând cu școli și universități, precum și în sectorul non-profit.

Reciprocitatea, curiozitatea și practica anti-opresivă sunt elemente centrale în modul ei de lucru. Pasiunile sale profesionale includ efortul de a partaja puterea, conectarea și înțelegerea altor culturi prin conversații bazate pe experiențe de viață, crearea de sens alături de ceilalți în „spațiul intersubiectiv dintre noi” și utilizarea unor metode de lucru care extrag resurse din toate domeniile de aplicare ale analizei tranzacționale.

În prezent, este membră a comitetului EATA PTSC (Professional Training and Standards Committee) și membră a UKATA TASC (Training and Accreditation Standards Committee).

Poza Ronen

Ronen Stilman

TSTA (P)

Ronen Stilman este TSTA-P (formator și supervizor certificat în analiză tranzacțională), domeniul psihoterapie și deține o diplomă de Master în Psihoterapie AT.

Are o curiozitate profundă față de modul în care oamenii exprimă prin corp, relaționează și își modelează identitatea în contexte culturale, politice și sociale, Acesta își integrează experiența în tehnologie și schimbare organizațională în abordarea sa terapeutică și didactică. Activitatea sa explorează intersecțiile dintre corporalitate, identitate și comunitate, facilitând o conștientizare mai profundă și un angajament relațional sporit în practica clinică.



Detalii Practice

Profită de Early Bird!

EARLY BIRD

Cursanți Origini & Membri ARAT

3.299 RON

 3.599 RON

 Preț valabil până pe 31 Mai 2026

economisești 300 RON

Tranșă 1 din 4 · 749 RON azi

+ 3 tranșe a câte 850 lei până pe 15 iulie

EARLY BIRD

Publicul larg

3.599 RON

3.799 RON

Preț valabil până pe 31 Mai 2026

economisești 200 RON

Tranșă 1 din 4 · 899 RON azi

+ 3 tranșe a câte 900 lei până pe 15 iulie

Data

27.08.2026 – 31.08.2026

Loc de desfășurare

Vila Cașoca, loc. Siriu, Jud. Buzău

Participanți

Locuri limitate (maxim 35)

Școala de Vară ORIGINI este o invitație de a încetini ritmul, de a reflecta asupra parcursului profesional și de a explora modul în care cine suntem ca persoane modelează felul în care practicăm psihoterapia. În esență, este o explorare a întâlnirii dintre persoană și profesie, dintre sine și rol, dintre experiența personală și practica terapeutică.

Află mai multe despre program din broșura Școlii de Vară ORIGINI.

 

Înscrieri Deschise

Începe cu o intenție

Invităm psihoterapeuți, psihologi clinicieni,  consilieri, studenți și masteranzi la Psihologie să se alăture acestei experiențe transformatoare în munții României.

Scroll to Top