Analiza Tranzacțională (AT) este un model teoretic ce explică structura personalității, comunicarea dintre oameni și originea dificultăților și a problemelor psihologice. Conceptele sale se aplică în patru domenii: psihoterapie, consiliere, educație și domeniul organizațional.

Analiza Tranzacțională a fost dezvoltată de medicul canadian, Eric Berne începând cu anii ‘50. Gândirea lui a fost puternic influențată de formarea în medicină și psihanaliză. Cu toate că originea conceptelor sale este psihanalitică, AT-ul pe care l-a creat era o abordare cognitivă. În timp, AT-ul a evoluat spre o abordare psihodinamică, cu influențe din terapiile umanistă și existențialistă. 

AT-ul aplicat în psihoterapie este, în prezent, un sistem de concepte teoretice deschis către alte abordări terapeutice. Literatura de specialitate oferă perspectivele, experiența și cercetările practicienilor AT care integrează în gândirea clinică și practica lor teorii din: psihanaliza contemporană, mindfulness, neuroștiințe, terapii somatice, spiritualitate, mediul înconjurător. Practicienii folosesc limbajul comun al AT-ului, însă au libertatea de a practica AT-ul în funcție de cine sunt ei, interesele lor specifice și viziunea proprie despre schimbare.

Analiza Tranzacțională folosește următoarele premise filosofice:

• Oamenii sunt OK.
• Toată lumea are capacitatea de gândi.
• Oamenii își hotărăsc singuri destinul prin deciziile pe care le iau și aceste decizii se pot modifica.

Oamenii sunt OK – această premisă se referă la acceptarea celorlalți pentru cine sunt. Comportamentele pot fi sau nu de acceptat, însă toți oamenii sunt egali ca valoare și demnitate.

Toată lumea are capacitatea de gândi – cu excepția persoanelor care au probleme de sănătate grave neurologice, toți oamenii au capacitatea de a-și folosi gândirea. Oamenii sunt responsabili pentru felul în care își folosesc gândirea.

Oamenii își hotărăsc singuri destinul prin deciziile pe care le iau și aceste decizii se pot modifica – alegerile importante din viață, comportamentele, atitudinile noastre, emoțiile predominante și convingerile pe care le avem despre noi, ceilalți și lume se bazează pe deciziile pe care le-am luat în prima parte a copilăriei. Aceste decizii sunt diferite de cele pe care le ia un adult cu mintea rațională. Acestea sunt concluziile la care copilul ajunge în urma interacțiunii cu mediul (persoane semnificative din copilărie: părinți, frați, surori, bunici, mătuși, unchi, etc) și a îndeplinirii sau nu a nevoilor sale. Iar concluziile se transformă în tipare de gândire, emoționale, de comportament și somatice. Mediul exercită o influență asupra copilului, însă el decide ce face cu această influență. Unele decizii duc la o viață nefericită ca adult, iar acestea sunt în atenția clientului și a terapeutului în cabinet. Schimbarea apare atunci când se iau noi decizii (în prezent) cu privire la deciziile timpurii (vechi).

Principiile practicii Analizei Tranzacționale

Premisele filosofice stau la baza următoarelor două principii:

• Analiza Tranzacțională este o metodă contractuală.
• Analiza Tranzacțională este o metodă a comunicării deschise.

Metodă contractuală – contractul se referă la „angajament explicit, bilateral către un curs de acțiune bine definit” (Berne, 1966). Acest angajament implică clarificarea și acordul reciproc vizavi de aspecte administrative (locul desfășurării ședințelor, tariful, durata, etc), de obiectivele terapiei și ce este nevoie să se întâmple pentru atingerea acestor obiective. Terapeutul și clientul își asumă o responsabilitate comună pentru atingerea obiectivelor de schimbare ale clientului. Terapeutul nu îi face clientului ceva și clientului nu i se face ceva care duce la schimbare. Spațiul relațional terapeuti-client este co-creat de/cu experiența subiectivă a celor doi. Ambii sunt responsabili pentru ce aduc în acest spațiu.

Metodă a comunicării deschise – clientului i se comunică atât la începutul terapiei, dar și parcursul desfășurării acesteia informațiile despre cum are loc terapia (locul în care se află în procesul lor de schimbare, rolul exercițiilor, schimbările administrative, etc). Și terapeutul are o viziune de ansamblu asupra planului de tratament și al locului în care este cu clientul la un anumit moment. La începuturile Analizei Tranzacționale, terapeutul îi învăța pe clienți limbajul Analizei Tranzacționale pentru a-si auma un rol egal în procesul de schimbare.

Modele de stiluri/atitudini de terapie

Martha Stark (2000) descrie trei moduri de acțiune terapeutică: psihologia o-persoană, psihologia o-persoană-și-jumătate, psihologia două-persoane. Fiecare mod arată pe ce se concentrează terapeutul, cum întelege acesta procesul de schimbare și care sunt elementele necesare care vor facilita schimbarea. Conform lui Stark, un terapeut eficace este cel care le folosește pe toate trei, în combinația potrivită pentru fiecare client. Ideile lui Stark ne ajută să înțelegem cadrul de referință al școlilor din Analiză Tranzacțională.

Psihologia o-persoană – atenția terapeutului este pe client și pe ce se întâmplă în mintea lui; terapeutul este un observator obiectiv care formulează interpretări cu scopul de a genera în client insight-uri; scopul general este rezolvarea conflictelor interne. Din perspectiva AT, cu cât un client are mai multe insight-uri, cu atât își va dezvolta starea eului de Adult prin care își va putea controla simptomele.

Psihologia o-persoană-și-jumătate – atenția terapeutului este pe client și pe relația acestuia cu terapeutul; terapeutul oferă o experiență corectivă; scopul general este de a îndeplini nevoile dezvoltare ale clientului și de a consolida sinele acestuia; se pune accent pe empatie, realitatea și experiența subiectivă ale clientului. Din perspectivă AT, validarea experienței subiective a clientului poate reduce tensiunea din starea eului de Copil și poate întări funcționarea stării eului de Adult.

Psihologia două-persoane – atenția terapeutului este pe relația dintre el/ea și client și pe ce se înâmplă în aici-și-acum; relaționarea dintre terapeut și client este văzută ca fiind una reală; terapeutul urmărește și reflectează la experiența contratransferențială; procesarea contratransferului este folosită pentru înțelege lumea interioară a clientului și pentru a facilita schimbarea acestuia.

Principalele școli (abordări) de Analiză Tranzacțională

Școala clasică

• În Școala clasică se pune accent pe observare, intuiție și folosirea teoriei pentru “facilitarea analizei Adultului indiferent de problema pe care o aduce clientul, promovând puterea intuitivă a Copilului pentru a ajuta în rezolvarea problemelor” (Stewart, 1992, pag. 132).
• Etapele terapiei sunt: analiza structurală, analiza tranzacțională, analiza jocurilor, analiza scenariului de viață.
• Clientul nu este încurajat să se uite la nesfârșit în trecut și terapeutul pune accent pe cum se manifestă stările eului, jocurile, scenariul, etc în aici-și-acum Scopul terapiei este decontaminarea stării eului de Adult și identificare locului (starea eului) de unde vin gândurile, emoțiile și convingerile.
• Școala clasică este o psihologie de tip o-persoană pentru că pune accent pe rezolvarea conflictelor interne, generând astfel mai multe opțiuni în Adult. Modelul pentru înțelegerea originii problemelor psihologice este modelul conflictului (Lapworth și alții, 1993). În acest model conflictul intern este între și în interiorul stărilor eului, dar și între impulsul individului spre autonomie și scenariul individului.
• Școala clasică este versiunea inițială a practicării Analizei Tranzacționale, așa cum a fost dezvoltată de Eric Berne și colegii săi în cadrul seminariilor de la San Francisco.
• Reprezentanți: Eric Berne, Claude Steiner, Steve Karpman, Jack Dusay, Muriel James, Fanita English, Franklin Ernst.
• Concepte cheie: 
  • stările eului, analiza structurală, contaminarea, excluderea, analiza funcțională, analiza tranzacțională, jocurile și analiza jocurilor, scenariul de viață și analiza scenariului de viață (Berne);
  • matricea scenariului (Steiner)
  • contractarea (Berne, Steiner)
  • coralul OK (Ernst)
  • opțiuni (Karpman)
  • economia stroke-urilor (Steiner)
  • emoții racket (English)
  • egograma (Dusay)
• Conceptele clasice se folosesc în toate școlile AT.

Școala redeciziei

• Fondatorii acestei abordări, Mary și Bob Goulding, definesc redecizia ca fiind schimbarea unei decizii de scenariu în starea eului de Copil.
• Soții Goulding erau interesați să dezvolte o metodă rapidă de dezvoltare.
• au folosit tehnici din terapia Gestalt, precum lucrul cu două scaune pentru a adresa conflictele dintre stările eului. Metodele lor implicau regresia și o intensitate afectivă a lucrului terapeutic pentru facilitarea redeciziei în starea eului de Copil a clientului.
• Dacă în Școala clasică modelul lui Berne era unul medical centrat pe terapeutul vindecă clienții, în Școala redeciziei se pune accent pe responsabilitatea personală a clientului și pe facilitarea de către terapeut a unui proces în care clientul se vindecă pe el însuși. Motto-ul Școlii redeciziei era puterea este în pacient.
• Este o psihologie de tip o-persoană datorită caracteristicile principale: accent pe conflicte structurale, terapeutul are rol de facilitator, abordarea este confruntativă, se evită lucrul cu transferul-contratransferul.
• Concepte cheie: 
  • injoncțiuni (soții Goulding)
  • decizie, (soții Goulding)
  • redecizie (soții Goulding)
  • teoria impasului, clarificarea impasului, rezoluția impasului (soții Goulding, Mellor)

Școala cathexis (shiffiană)

• A fost dezvoltată de Jacqui Schiff și colegii săi și are la bază două idei despre originea problemelor psihologice, în special a celor de natură psihotică: probleme sunt datorate lipsurilor de dezvoltare (modelul deficitului) și a stărilor eului Părinte “defecte”.
• Conceptele abordării explică cum clienții “modifică” realitatea și cum fac astfel încât realitatea să se potrivească cu scenariul lor.
• În cadrul Institutului Cathexis, metodele de lucru principale erau: regresia clienților, îndeplinirea nevoilor de dezvoltare din stările eului de Copil și introiectarea unor noi stări ale eului de Părinte.
• Terapeutul este folosit ca un părinte-înlocuitor.
• Din cauza încălcării normelor etice, activitatea Institutului a fost închisă.
• Este o psihologie de tip o-persoană-și-jumătate când accentul e pe oferirea unei experiențe corective și este o psihologie de tip o-persoană când accentul e pe desconsiderare și redefinire.
• Concepte cheie:
  • pasivitate și cele patru comportamente pasive (Schiff și Schiff)
  • desconsiderare și grandiozitate (Mellor și Schiff; Schiff)
  • redefinire (Schiff)
  • simbioza (Schiff)
  • ciclurile de putere și afirmațiile pentru dezvoltare – teoria dezvoltării copilului (Levin-Landheer)

Școala de Analiză Tranzacțională Integrativă

• A fost dezvoltată de Richard Erskine, Rebecca Trautmann și Janet Moursund.
• Integrează concepte din AT, psihologia-sinelui, gestalt și terapia centrată pe persoană.
• Una din premisele abordării este: nevoia de atașament și de a avea/a fi în relații sunt  nevoi umane primare.
• Originea problemelor psihologice este legată de deficitul în contactul intern și interpersonal (modelul deficitului).
• Terapeutul urmărește oferirea unei relații prin care clientul să se simtă în contact cu terapeutul și cu propriul sine. Prin intermediul relației terapeutice, clientul devine conștient de părți disociate ale sinelui pe care le poate re-asuma.
• Recunoaște faptul că oamenii caută și au nevoie de relații toată viața.
• Promovează îndeplinirea nevoilor sine-obiect (oglindire, idealizare, a fi ca celălalt-Kohut) și a nevoilor relaționale pentru dezvoltarea sinelui, proces ce are loc toată viața.
• Pune accent pe oferirea unei experiențe empatice și corective pentru a adresa deficitele de dezvoltare și relaționale – psihologie de tip o-persoană-și-jumătate.
• Concepte cheie și teorii:
  • stări ale eului
  • scenariile de viață
  • sistemul racket/sistemul scenariului
  • contact și acordare 
  • reacția de juxtapoziție
  • nevoi relaționale (securitate, valorizare, acceptare, mutualitate, auto-definire, a avea impact, inițieri din partea celuilalt, exprimarea dragostei)

Școala psihodinamică

• Pune accent pe emoțiile și experiențele care au legătură cu: aici ( relația terapeutică),  acolo (relații prezente din afara cabinetului) și atunci (relații din istoria clientului). Terapeutul observă legătura dintre cele trei aspecte ale experiențelor și oferă interpretări pentru a genera în client insight-uri.
• Terapeutul ia în calcul trei tipuri de comunicare: conștientă, non-conștientă, inconștientă.
• Premisele abordării:
  • originea problemelor psihologice și a conflictelor interne se află în experiențele din copilărie;
  • oamenii nu sunt conștienți de conflictele interne pentru că sunt inconștiente;
  • materialul inconștient apare în terapie prin transfer și simbolism
• Conceptele de baza ale AT-ului elaborate de Eric Berne sunt rezultatul influențelor formării în psihanaliză și a psihanaliștilor cu care a lucrat: Paul Federn și Eduardo Weiss. Berne considera ca analiștii tranzacționali trebuie să aibă o înțelegere de bază a conceptelor psihanalitice pentru a putea fi eficace în munca lor.
• Terapeutul folosește modelul conflictului pentru a înțelege originea problemelor psihologice. Unii analiști tranzacționali de orientare psihodinamică folosesc modelul deficitului.
• Școala psihodinamică este o psihologie de tip o-persoană, dar poate avea și elemente de psihologie de tip două-persoane, în funcție de terapeut.
• Reprezentanți: Novellino, Moiso
• Concepte cheie: nu există concepte specifice acestei abordări.

Școala relațională

• Helena Hargaden și Charlotte Sills au dezvoltat această abordare, ca urmare a experienței lor cu clienții care prezentau tulburări ale sinelui (borderline, narcisică, schizoidă). Au integrat în gândirea AT mișcarea relațională și intersubiectivă din psihanaliză și teorii ale dezvoltării copilului din munca lui Daniel Stern.
• Consideră că schimbarea la nivel profund apare atunci când terapeutul și clientul acordă atenție proceselor inconștiente care se manifestă în relația terapeutică. Ce apare în aici-și-acum între client și terapeut poate fi transformațional.
• Relația terapeutică este instrumentul principal necesar schimbării.
• Terapeutul relațional observă și reflectează la experiențele contratransferențiale (prin folosirea sinelui), la modul în care acestea pot fi folosite în avantajul clientului, dar și cum pot influența procesul de schimbare a clientului.
• În abordarea relațională, experiența relațională este co-creată, asta înseamnă ca terapeutul nu este un simplu observator. Terapeutul se schimbă ca urmare a impactului clientului asupra sa.
• Este o psihologie de tip două-persoane.
• O altă caracteristică a acestei abordări este recunoașterea înțelegerilor/semnificațiilor co-construite și multiple
• Concepte cheie:
  • modelul dezvoltării sinelui/model al analizei structurale a stării eului Copil
  • tranzacții empatice 

Berne, E. (1966), Principles of group treatment, New York, Oxford University Press

Stark, M. (2000), Modes of therapeutic action, Northvale: Jason Aronson

Stewart, I. (1992), Eric Berne, London: Sage

Lapworth, P.; Sills, C. și Fish, S., Transactional Analysis Counselling, Oxfordshire: Winslow Press

O descriere mai detaliată a școlilor din AT o găsiți în Widdowson, M. (2010), Transactional Analysis, 100 key points & techniques, London: Routlegde

Definirea AT-ului de Asociația Internațională de Analiză Tranzacțională 

“Analiza tranzacțională este o psihologie socială dezvoltată de Eric Berne. Teoria lui Berne constă în anumite concepte cheie pe care practicienii le folosesc pentru a ajuta clienții, studenții și sistemele să analizeze și să schimbe modelele de interacțiune care interferează cu realizarea aspirațiilor de viață. În ultimii 40 de ani, teoria lui Berne a evoluat pentru a include aplicații în consiliere, educație, dezvoltare organizațională și psihoterapie. Studiile de cercetare au evaluat eficacitatea analizei tranzacționale într-o mare varietate de contexte.

• Consiliere – specializarea de consiliere este aleasă de profesioniști care lucrează în contexte atât de diverse, cum ar fi asistența socială, îngrijirea sănătății, munca pastorală, munca de prevenție, medierea, facilitarea proceselor, munca multiculturală și activitățile umanitare, pentru a numi câteva.
• Educație – Analiza Tranzacțională educațională este utilizată de practicienii care lucrează în centre de formare, grădinițe, școli primare și liceale, universități și instituții care pregătesc profesorii și formatorii, precum și pentru a sprijini cursanții de toate vârstele pentru a se dezvolta în familiile, organizațiile și comunitățile lor.
• Dezvoltare organizațională – analiștii tranzacționali organizaționali lucrează în sau pentru organizații folosind concepte și tehnici de analiză tranzacțională pentru a evalua procesele și provocările de dezvoltare ale unei organizații, precum și comportamentele sale disfuncționale.
• Psihoterapie – psihoterapeuții folosesc Analiza Tranzacțională pentru a facilita capacitățile clienților lor de autoactualizare și vindecare, învățând să recunoască și să schimbe modele vechi, autolimitative”

Sursa: https://itaaworld.org/what-transactional-analysis

Analiza Tranzacțională este o metodă validată științific. Pentru lista cercetărilor în Analiză Tranzacțională, vă invităm să citiți documentul Scientific evidence base for transactional analysis in the year 2010  publicat în Jurnalul Internațional de Cercetare și Practică în Analiză Tranzacțională.

Referințe utile:

Asociația Internațională de Analiză Tranzacțională (ITAA), https://itaaworld.org/

Asociația Europeană de Analiză Tranzacțională (EATA), https://eatanews.org/

Asociația Internațională de Analiză Tranzacțională Relațională (IARTA), https://www.relationalta.com/ 

Jurnalul de Analiză Tranzacțională (TAJ), https://www.tandfonline.com/; accesul de face în baza apartenenței la ITAA.

Jurnalul Internațional de Cercetare și Practică în Analiză Tranzacțională, https://www.ijtarp.org/

5