ce este Analiza Tranzacțională Relațională
„Analiza Tranzacțională Relațională este un termen care a evoluat în ultimii ani pentru a descrie o abordare care atrage practicieni AT din multe părți diferite ale lumii și din toate cele patru domenii ale AT-ului: psihoterapie, consiliere, organizațional și educațional.
În ultimii douăzeci și cinci de ani, a existat o schimbare semnificativă în ceea ce privește aspectele caracteristice ale AT-ului -accentul tranzacțional, tehnic și teoretic. Aceasta reflectă o schimbare similară în psihoterapie,consiliere, psihologie, educație și dezvoltăre organizațională, precum și în artă și arhitectură.
În AT, această schimbare de perspectivă, abordarea relațională, a fost reprezentată de o îndepărtare de la concentrarea asupra insight-ului cognitiv ca vehicul central al schimbării psihologice și acordarea unei importanțe mai mari interacțiunilor relaționale afective, co-creative, conștiente, non-conștiente și inconștiente ca mijloace primare de creștere, schimbare și transformare.
Orientarea către o abordare relațională este reprezentată de lucrările lui Novellino (1984, 1990), Moiso (1985), Barr (1987), Erskine (1991, 2001), Shmukler (1991), Woods (1996), Summers & Tudor (2000), Allen & Allen (2000), Cornell & Bonds-White (2001), Hargaden & Sills (2001), Hargaden (2003), Cornell (2001), Lewis (2002), Tudor (2003). Unele dintre aceste articole au fost colectate și publicate de Haddon Press sub titlul From Transactions to Relations: The Emergence of a Relational Tradition in Transactional Analysis (Cornell & Hargaden, 2005).
În 2002 a fost publicată Analiză Tranzacțională: o perspectivă relațională (Routledge), de Charlotte Sills și Helena Hargaden. În 2010 a fost publicată cartea Relational Transactional Analysis – Principles in Practice (2010) de Karnac și editată de Heather Fowlie și Charlotte Sills. Aceasta conține 33 de capitole ale unor autori importanți din întreaga lume, explorând ce înseamnă să practici psihoterapia relațională..
Cele mai recente completări la bibliografia AT Relațională sunt: Co-Creative Transactional Analysis de Keith Tudor și Graeme Summers (Karnac, 2014) și The Art Of Relational Supervision (Routledge, 2015), editat de Helena Hargaden.
Principiile Analizei Tranzacționale Relaționale
Analiza Tranzacțională Relațională este interesată de acele procese și metodologii care apreciază, contextualizează și caută să înțeleagă și să se angajeze cu limbajul și puterea non-conștientului și a inconștientului, precum și cu cea a lumii conștiente. În cadrul acesteia, practicienii AT-ului relațional pot proveni și provin din toate abordările din cadrul AT-ului, dar operăm în cadrul a ceea ce Mitchell și Aron (1999, xii) se referă ca o „subcultură”, care împărtășește un „set particular de preocupări, concepte, abordări și sensibilități” care unifică practicienii, nu „prin design”, ci pentru că „subcultura a lovit acorduri comune profunde între practicienii și teoreticienii actuali”. Astfel, AT relațională reprezintă și reflectă tradiții și practici diferite în ceea ce privește lucrul cu clienții, cu rădăcini în psihodinamic, relații obiectuale și gândire umanistă”.
Centralitatea relației – tiparele relaționale ale individului reprezintă rădăcina problemelor psihologice. Atenția terapeutului îndreptată spre aceste tipare care se manifestă între el și client poate schimba tiparele atât în cadrul relației terapeutice, cât și în afara ei.
Semnificația subiectivității și a subiectivității sinelui – punem accent pe relație, sub toate formele ei: cu sinele (subiectiv sau intrapsihic), adică felul în care gândesc și simt despre mine; cu celălalt (obiecte introiectate), adică cum gândesc și simt despre celălalt și cu ceea ce este intersubiectiv sau interactiv (interacțiuni, puneri în scenă și comportament interpersonal), adică ce se întâmplă când ne întâlnim. Acest lucru este deosebit de semnificativ deoarece recunoaștem că oferirea de experiențe relaționale diferite de cele așteptate și/sau dorite de client poate fi extrem de exigentă – pentru ambele părți. În consecință, terapeutul, precum și clientul, sunt chemați să se cunoască, să crească, să se provoace și să se schimbe în noi moduri. Acest lucru este crucial prin faptul că practicianul folosește propria experiență subiectivă (sau contratransferul) cu clientul pentru a se informa când și ce intervenție sau mod de a fi cu celălalt va facilita cel mai bine cunoașterea clientului despre sine, oameni și lume.
Semnificația tiparelor non-conștiente, inconștiente, precum și a celor conștiente – în calitate de practicieni, punem accent diferit pe aceste trei tărâmuri ale modelelor relaționale care conturează toate experiențele noastre cu noi înșine și experiențele cu noi înșine și cu ceilalți. Suntem de acord cu punctul de vedere al lui DeYoung (2003, p. xvii) conform căruia „inconștientul nu este un loc sau un lucru; este un model de tipare care se autoperpetuează sau o organizare a sinelui-în-relație care rămâne în afara conștientizării persoanei, dar care îi modelează întreaga experiență a sinelui’.
Importanța incertitudinii. În căutarea sensului credem că certitudinea nu este nici posibilă, nici neapărat de dorit. Când recunoaștem că semnificațiile pe care le avem sau la care vom ajunge au fost modelate, co-create și filtrate prin contextele noastre sociale și culturale individuale și când trecem de la o perspectivă individuală la o perspectivă multiplă și socială, adăugăm bogăție, complexitate și incertitudine. În conformitate cu aceasta, gândirea „amândouă/și” este apreciată în detrimentul gândirii „ori/sau”, la fel ca și tensiunea de a ține “spațiul” (holding), ceea ce Benjamin (2002) numește „opoziții complementare”.
Importanța contextului – practicienii relaționali recunosc și țin cont de faptul că experiențele personale sunt încorporate în situații, contexte și realități politice și le recunosc ca posibile surse sau cauze ale dificultăților psihologice. În realitate, este probabil ca acest lucru să implice evoluția conștiinței, sau „demistificarea” (Steiner și Wycoff 1974) și să pună la îndoială definiții standard, de exemplu, ce este identitate și ce sunt bolile mintale.
Importanța experienței – cea mai profundă schimbare are loc prin experiență (spre deosebire de insight-ul cognitiv) – prin experiențele relaționale prin care se exprimă semnificații diferite față de cele pe care relațiile le-au avut cândva pentru client. În acest fel abordarea relațională este reparatorie.
Realitatea adultului care funcționează și se schimbă – în AT-ul relațional, clientul este văzut și este tratat în mare măsură ca un adult care este capabil de o relație reciprocă (deși asimetrică) cu practicantul. Acest cadru de referință provoacă paradigma familiară parentală și metafora maternă în care practicianul acționează ca un înlocuitor temporar pentru părinții clientului, aflat acolo pentru a satisface nevoile relaționale nesatisfăcute ale acestuia. În schimb, subliniem „activitatea înrudirii” și o „dragoste de adevăr (Cornell & Bonds-White, 2001) în care ambele părți sunt dispuse să recunoască realitatea despre ei înșiși, care se dezvoltă ca rezultat al relațiilor din ce în ce mai empatice și co-creative.
Importanța curiozității, a criticii și a creativității – subliniem libertatea de a învăța și libertatea de a practica. Esențiale pentru aceasta este curiozitatea, reflecția critică și creativitatea. După cum au spus Cornell și Bonds-White (2001/2005, p. 150): sugerăm în continuare că explorarea și curiozitatea reciprocă asupra experiențelor sunt cele care sunt în cele din urmă curative, mai degrabă decât atenuarea durerii psihice care s-a dezvoltat din cauza experiențelor negative din copilărie”.
